December 15, 2017

PETRU MAIOR (1761-1821) – UN SPIRIT CRITIC ŞI CREATOR

Coleg de studii la Roma şi Viena cu Gheorghe Şincai, Petru Maior a fost profesor la Seminarul din Blaj, protopop la Reghin şi cenzor pentru cărţile româneşti tipărite la tipografia Universităţii din Buda.

Opera lui Petru Maior, istorică, filologică si pedagogică, adaptată, tradusă sau originală, reprezintă, sub raportul ideilor, apogeul Şcolii Latiniste de la Blaj. A avut şansa să-şi tipărească şi să-şi difuzeze scrierile în timpul vieţii, efectul lor practic imediat contribuind la emanciparea naţională şi socială a românilor din Transilvania.

Istoria pentru începutul românilor în Dachia (1812), cea mai influentă dintre scrierile fruntaşilor Şcolii Ardelene, a devenit cartea de căpătâi a generaţiei paşoptiste. Lexiconul de la Buda – primul dicţionar etimologic al limbii române, operă colectivă a cărturarilor Şcolii Ardelene, poartă amprenta concepţiei sale. De fapt, Petru Maior este considerat „părintele studiului filologic în cultura românească” datorită ideilor susţinute în: Disertaţie pentru începutul limbii româneşti, Disertaţie pentru literatura cea veche a românilor şi Ortographia romana sive latina valachica…

Folosind mijloacele tradiţionale ale predicii, Petru Maior a publicat la Buda, în 1809, Didahii, adică învăţături pentru creşterea fiilor, operă pedagogică în spirit iluminist.

Pentru străini, scrierile sale polemice sunt în limba latină, mai ales cu referire la Istoria pentru începutul românilor în Dachia care pentru tinerii studenţi din sec. al XIX-lea însemna „diploma nobiliară a strălucitei descendenţe romane a poporului român şi ceea ce se spune în ea este o justificare a drepturilor pe care azi le revendicăm în numele drepturilor fireşti ale popoarelor.